Al doilea episod are de-a face cu radaru’. Am fost prins, în oraş, lângă maternitate, conducând cu abisala viteză de 62 km pe oră. Eram în spatele unui BMW. Am fost oprit şi eu şi BMW-ul. Dar, deja, ştiam lecţia. Am filmat tot dialogul cu poliţistul şi şoferul BMW-ului, care a plecat după unu-două minute. Am urmat eu. Amenda era undeva pe la 150-200 de lei pentru viteza ce o avusem. Am implorat clemenţa, având în vedere faptul că depăşisem doar cu 2 km pe oră viteza legală pentru porţiunea respectivă de drum. Totuşi, agentul m-a informat că voi fi amendat, că “legea e lege”. După ce i-am arătat, însă, clipul filmat cu BMW-ul din faţa mea care plecase fără probleme, am scăpat cu… un avertisment verbal. Incredibil?
Dar adevărat. Legea nu e lege. Legea e tocmeală şi mulţi dintre cei ce trebuie să o aplice sunt bişniţari. Fac tocmeli cu lege, pile şi radar. Şi trăiesc bine pe spinarea statului, a cetăţenilor şi a lămpii fermecate ce e abuzul de putere. Şi asta ştim, cu toţii, Vedem zilnic cazuri edificatoare în acest sens. Şi totuşi, cum ne putem proteja de corupţia şi nedreptatea îmbrăţişate de cei ce trebuie să facă dreptate?
Filmaţi! Aveţi dreptul să filmaţi orice şi oriunde, atâta vreme cât sunteţi implicaţi.
E cea mai bună dovadă a cursului situaţiilor pe care le întâmpinaţi. Nimeni nu are dreptul să vă oprească să faceţi asta şi nu există dovadă mai bună că aveţi dreptate… sau nu.
De ce m-o revoltat articolu’ cu radaru’? Pentru că radaru’ îi la mâna Poliţiei. Şi îl folosesc când şi cum vor ei. La fel cum folosesc legile. Nu toţi fac asta. Nu toţi sunt “răi”. Dar, după umila mea părere, prin prisma instituţiei statale pe care o reprezintă şi prin prisma puterii pe care o au, dată de popor, ar trebui mai bine selectaţi. Şi ar trebui să fie TOŢI “buni”. Nu?