fotograf-de-botez

Istoria fotografiei contemporane – Partea III

In cel de-al doilea post legat de istoria fotografiei contemporane am discutat despre diverse clasificari si curente artistice manifestate, bineinteles in fotografie, modul in care acestea au aparut, s-au manifestat dar si despre cei mai de seama reprezentanti.

Acest al treilea capitol as vrea sa il deschid cu prezentarea expozitiei “The Family of Man”, cea mai mare expozitie de fotografie din toate timpurile. Primul vernisaj a avut loc in 1955 la Muzeul de Arta Moderna din New York si l-a avut drept curator pe Edward Steichen, lucru care, dupa cum insusi afirma l-a reprezentat apogeul carierei sale. Au fost selectate si expuse 508 fotografii, realizate de 273 de fotografi din 68 de tari, fotografii realizate pe tema existentei umane ce surprind dragostea, bucuria, nasterea dar ating si subiecte precum razboiul, boala si moartea. Expozitia urmareste sa puncteze vizual universalitatea omului si rolul fotografiei de a surprinde aceasta universalitate. Prin intermediul acesteia se incearca sa se dea o raza de normalitate situatiei de rivalitate intre popoare, scotand in fata faptul ca sunt mai multe lucruri care ne leaga decat care ne despart.

Ne nastem, suntem tineri, ne casatorim, suntem veseli, suntem suparati, ne chinuim, murim – toate aceste aspecte si multe altele sunt surprinse in asa maniera incat ele capata taria necesara sa uneasca punctele comune intre diferitele zone geografice, sisteme politice, religii, etc.

Ulterior, tot in anii 50, expozitia a fost transformata intr-o carte cu acelasi nume si reprodusa in mai multe formate de dimensiune, cea mai populara fiind un volum de buzunar, urmand ca mai apoi, la cea de-a 40-a aniversare, cartea sa fie retiparita in format de dimensiune mai mare. Aceasta varianta a “The Family of Man” s-a vandut in peste 4 milioane de exemplare iar expozitia in sine a fost panotata in 38 de tari, fiind vizitata de peste 9 milioane de oameni.

Iata inca o data cum istoria ne demostreaza ca fotografia nu numai ca poate avea toate calitatile oricarui gen artistic dar constituie in sine o ramura independenta a artei plastice. Nu este pentru prima data cand abordez aceasta idee iar pentru a o consolida o sa mai luam un exemplu comun atat artei plastice cat si fotografiei. Putem vorbi aici de Man Ray, artist american care a avut o mare contributie in dezvoltarea curentelor Dada si Suprarealism dar a fost si un desavarsit fotograf, lucrarile din acest domeniu fiind cel mai bine catalogate drept fotografii avangardiste. In ceea ce priveste fotografia s-a remarcat insa prin fotogramele sale (obiecte asezate direct pe hartia foto si apoi expuse la lumina) si prin tehnicile folosite asupta filmului si in procesul de developare. Aici putem vorbi despre tehnica de a aseza diverse obiecte peste hartia foto pentru a imprima diverse forme peste imaginea fotografica,  despre developarea partiala a filmului, si binecunoscutele sale solarizari – tehnica prin care lasa lumina sa patrunda in camera obscura in timpul trecerii hartiei prin revelator pentru o fractiune scurta de timp.

Prin folosirea acestor tehnici, Man Ray a reusit sa se faca remarcat si apreciat in randul consumatorilor de arta devenind model si sursa de inspiratie pentru viitorii artisti fotografi.

Pentru ca afirmatia sa nu ramana neexemplificata putem arunca o scurta privire asupra unui artist contemporan, destul de controversat a carui creatie deseori face trimiteri la religie si istoria artelor. Este vorba de Joel-Peter Witkin, printre ale carui lucrari se regasesc si referiri facute la fotografii de Man Ray.

Dupa cum aminteam mai sus, Joel-Peter Witkin este un personaj destul de controversat, ce realizeaza fotografii inscenate, prelucrata digital, pe calculator, cu un pronuntat aer morbid. Pe fundaluri pictate el fotografiaza personaje din afara societatii comune – pitici, transexuali, hermafroditi, persoane cu diverse handicapuri fizice si mentale – toate inglobate sub tema mortii, a fricii, a discomfortului.

Un alt artist care urmareste aceasta directie morbida, ce-i drept doar intr-una din etapele dezvoltarii sale ca si artist este Cindy Sherman, pe care am amintit-o in primul capitol unde era incadrata la directia “Revazuta si refacuta”.

Cum am spus, intr-o alta etapa artistica ea creeaza compozitii cu manechine, proteze, imagini ce emana o sexualitate sinistra, morbida, iar la un moment dat aceste compozitii recontextualizeaza imagini celebre din istoria artelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright Cosmina Blog 2019
Shale theme by Siteturner